Nu cred că este vreun montaniard care să nu dorească sa ajungă pe Vârful Moldoveanu, mai mult de atât, după ce a pus bocancul sus pe "coperiș" (cum îmi place mie să-i spun), să-și dorească să revină acolo de pe alt traseu. De mult timp ne dorim să ajungem și noi dar, din diferite motive am tot amânat. Când am început să pregătim tura am avut o problema care este destul de importanta, timpul. Fără timp, nu ești în măsură sa alegi un traseu anume, ci ești pus în situația de a parcurge traseul care este cel mai scurt.
Cum ajungi pe vârf într-o tură de o zi? Clar, cea mai rapidă variantă e Stâna de pe Valea Rea (Stâna lui Burnei). Știu, e cea mai ușoară cale de a urca pe vârf, dar atunci când lucrezi sâmbetele, nu ai încotro și te duci pe munte când poți și pe unde ai timp sa îți atingi obiectivul.
De la Aiud la Stâna lui Burnei sunt aproape 290 km - 5:45 de minute (conform Google Maps). distanță pe care trebuie luată în calcul și la coborârea de duminică de pe munte, luni la prima oră trebuie sa fim fresh, cu zâmbetul pe buze😝pentru o nouă săptămână de muncă. Distanta nu era asa mare problemă, mă îngrozea mai mult drumul forestier până la Stâna lui Burnei, cei aproximativ 38 de km de la Slatina(Nucșoara) sunt destinați pentru cei cu nervi de "otel" și cu mașini "beton". Eu nu am trecut testul. Punct. Golfulețul meu nici pe atât. Când am ajuns în capătul drumului după aproape 3 ore de forestier, eram terminați. Noroc cu un binevoitor care, curios, se uita printre mașini, mă strigă și îmi dă vestea cea mare:

- Prietene ai o problemă la mașină. Îți picură ulei sub motor.
Ce puteai să-ți dorești mai mult, să îți spargi baia sus, în capătul drumului, unde și vulturul întoarce că nu mai are unde zbura. Bineînțeles că am refuzat categoric propunerea de a ne întoarce la civilizație sa remediem problema. Era trecut de ora 21 când am ajuns și în plus, dacă tot am ajuns până aici mâine urcăm pe munte. Am luat un bidon de 5 litri pe care l-am tăiat să îl pot băga sub baie pentru a recupera uleiul, urmând ca a doua zi după ce coborâm de pe munte să încerc să lipesc baia cu poxipol.(care nu îmi lipsește din mașină). Planul stabilit, cu zâmbetul pe buze, desfac o bere și mă uit la Erika si-i spun: "-Maine ne trezim de dimineață, ne cățărăm pe vârf și maxim la ora 15 suntem la mașină și o reparăm". Nu m-a crezut și nici nu a tăcut, dacă nu ești însurat degeaba îți explic că nu vei înțelege. O sa înțelegi după ce te însori 😃
Am campat la 1 km mai jos de parcarea din capătul drumului, mai sus nu găseai un loc de parcare și în plus riscai să te blocheze cei care vin a doua zi. Noaptea a fost frumoasă și albă și plină de gânduri, de abia am așteptat să aud sunetul alarmei de la telefon. Dar tot răul spre bine, am avut una din cele mai frumoase ture de când umblu eu pe munte.
Dimineața la 5:30 savuram cafeaua, micul dejun urmând să îl luăm din mers. Am adunat cortul, am verificat încă o dată ca uleiul să se scurgă în bidon, apoi la 6:40 am pornit în cucerirea celui mai înalt vârf din România.

Stana Lui Burnei - Lacul Iezer Triunghiular 2156m - Portița Viștei 2310m
marcaj:

marcaj:
- Coordonate intrare în traseu: aici
- Durata: 8h
- Distanta parcursa:12.12km
- Diferențe de nivel: 1200m
- Dificultate: mediu ( cea mai rapida cale de a ajunge pe Moldoveanu)
- Starea marcajelor: buna
- Surse de apa: lacul Iezer Triunghiular
- Obiective: Vârful Viștea Mare 2527m - Vârful Moldoveanu 2544m
- Participanți: Erika și Toni
- Track (Trail GPS): Vârful Moldoveanu 2544m (acoperisul Romaniei)
Distribuie pe:
In apropierea stânei nu poți sa nu remarci Cascada Zbuciumatu alimentată din pârâul Galbena, căderea ei de aproape 100 m prin pădurea de brazi ii dă un farmec aparte.
Cascada Zbuciumatu |
Cascada Zbuciumatu |
Urmează o porțiune cu urcare susținută prin căldarea din Valea Rea, poteca duce prin dreapta cascadei V.Rea
Cascada din Valea Rea |
Undeva în căldare la câțiva metri de poteca am întâlnit și regina munților, sau asa cum o cunosc cei mai mulți Floarea de Colț. Mie îmi place sa-i spun FLOCOȘEL dar mai este cunoscuta si ca : albumeală, albumiță și destul de rar edelvais ( care vine de la denumirea în germana Edelweiß.)
Floarea-reginei, Floare-de-Colț, Flocoșel, Edelweiß. (Leontopodium alpinum Cass) |
Valea Rea |
Valea Rea |
Drumul continua pe lângă Valea Rea pana la Lacul Valea Rea (datorita formei sale este cunoscut și cu denumirea de iezerul Triunghiular)
Iezerul Triunghiular (Lacul Valea Rea) |
Iezerul Triunghiular (Lacul Valea Rea) |
De la Iezerul Triunghiular nu mai este mult pana ajungi în Portița Vistei 2310m
durata ~ 6-7 h
lungime ~ 12km
diferență de nivel ~ 1650m
ATENȚIE - Traseu periculos iarna
Refugiul Viștea Mare |
Valea Rea si lacul cu același nume |
Vârful Vistea Mare - Vârful Moldoveanu
marcaj:

Vârful Viștea Mare 2527m |
Vârful Moldoveanu 2544m |
Track GPS
Acces: Stana lui Burnei

- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Distribuie pe:
Ultimele postări
- Obcina Feredeului, vârful Veju Mare 1494m.
- 35 de motive să vizitezi Bucovina.
- Vârful Măgura Berzunți, Munții Berzunți.
- Munții Goșmanu: Vârful Holmul Arșiței și Vârful Cracu Geamăna.
- Muntii Nemira, vârful Nemira Mare - traversarea masivului Nemira de la nord la sud.
- Munții Pădurea Craiului, Vârful Hodrângușa.
- Măgura Uroiului, Munții Metaliferi.
- Munții Aninei: Vârful Leordiș.
- Munții Giurgeului: Vârful Prișca 1544m.
- Munții Piatra cRaiului - Creasta Sudică.
- Peștera Prohodna - Ochii lui Dumnezeu.
- Kutelo - Koncheto - Banski Suhodol -Vihren: Munții Pirin, Bulgaria.
- Grecia - Muntele Olimp: Vârful Mytikas.
- The Blue Eye - Ochiul Albastru - Syri i Kaltër
- Orașul Ohrid, Macedonia. Lacurile Mavrovo, Debar si Ohrid.
- North Macedonia: Golem Korab 2764m (Vârful Korab 2764m: Macedonia și Albania)
- Munții Oaș: Vârful Piatra Vâscului.
- Vârful Pop Ivan - pe potecile contrabandiștilor.
- Munții Maramureșului, Vârful Farcău.
- Munții Ghițu: Vârful Ghițu.
- Munții Țaga: Vârful Fața lui Ilie și Vârful Țagla.
- Munții Zărand: Vârful Drocea.
- Munții Dognecei: Vârful Culmea Poeții 617m.
- Muntii Locvei: Vârful Corhanul Mare - Gaura Turcească.
- Cascada Modăvița, Munții Locvei.
S-ar putea să-ți placă și:
- 20.11.2016 - 2 CommentsRezervația geo-botanică Scărița Belioara: - este situată în Masivul Muntele Mare și se întinde pe o suprafață de 140 ha. Altitudinea maxima este de 1371 m pe vârful Scărița. Declarată rezervație botanica din 1935 adăpostește multe specii de plante…
- 01.03.2020 - 0 CommentsCalendaristic la 1 martie vine primăvara. Am zis! In realitate nu e chiar asa, sus pe munte iarna face legea, încă. Primele tentative ale primăverii răzbăteau cu greu prin zăpada așternută în urma cu câteva zile. O buna parte din acest…
- 27.06.2020 - 0 CommentsAm tot stat și m-am gândit unde as putea găsi tricolorul nostru pe marcajele turistice, ieri fiind ziua drapelului național, iar singurul loc ce mi-a venit în minte a fost în Munții Cernei spre vârful Arjana. Daca nu știai ziua Drapelului Național…
- 17.04.2022 - 0 CommentsMunții Locvei fac parte din grupa Munților Banatului alături de Munții Almăjului, Munții Aninei, Munții Dognecei și Munții Semenic. Cel mai înalt punct al masivului îl găsim pe vârful Corhanul Mare cu o altitudine de 735m. Munții Locvei sunt…
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Felicitari!
RăspundețiȘtergereMultumesc.
ȘtergereSuperbe imagini, Toni! Si util si placut blogul tau. Cu drag poate ne regasim toti patru pentru o tura:)
RăspundețiȘtergereMulțumesc. Chiar mi-e dor sa mergem împreună.
Ștergere